poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ Sonet fără nici o legătură cu faptul că azi împlinesc 43 de ani
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-04-08 | |
Trebuia,
ca odata cu primavara, să-nvie și sufletul meu. Trebuia să uit totul și să încep noua mea viață atunci când am ars, rupt, sfâșiat tot ce mă mai lega de… trecut. Crezi că dacă nu am mai scris înseamnă că am uitat? am trecut? nu te mai iubesc? nu mai urlu? Nu mai pot să nu scriu pentru a te feri pe tine de durerea de a citi pentru că durerea mea de a nu avea unde să-mi urlu sufletul e mai mare decât orice ai putea tu simți. Cum să poți urî și iubi aceeași persoană în același timp? Cum să îi râvnești sărutarea și-a doua secundă să plângi, să te uiți cu frică la trecut și să țipi ”nu mai vreau!” Cum să te temi de ceea ce iubești și cum să iubești lucrul de care te temi? Ai avut dreptate. Singură sunt. Ai greșit însă când ai zis că nimeni nu mă-nțelege. Oamenii înțeleg dar noaptea sunt doar ai lor. Iar eu a nimanui. Când zidurile-ncep să cadă și totul se dărâmă-n jurul meu nu mai rămân decât stafii. Amintirea ta, un zâmbet rar sters deja partial din memorie. Vocea ta. Sentimentul că am pierdut ceea ce căutam de-atâtea vieți… Emoția re-sărutării… Urmate de cele mai negre imagini din viața mea: O femeie agătată de sfori cu capul în jos. Sforile lui. Mașina rece și sentimentul de femeie ușoară ce îl simțea de fiece dată când el spunea… ”te va ajuta”. Drumul infinit de tăcut deranjat de suspinele ei când el nici măcar n-o privea. Florile aruncate cândva la gunoi după care ea râvnise atât timp. Furia lui și neputința ei atunci când ea îi spunea că-i la fel. Încrederea că el poate fi altceva când el încerca doar să fie ce-a fost și-nainte, căci oamenii, de la o vârstă, trăiesc același cerc. Cercul meu înainte ducea la copii. Cercul meu acum nu duce nicăieri, doar mă plimb singură în locurile unde până ieri mergeam împreună, acum sunt doar eu și cadavrele celor blocați în sfera asta cu mine. Numai eu am ramas vie dacă pot spune așa. Blocurile de piatră nu simt. Fericirea e deja ceva de moment ce trece până să-mi dau seama ce-a fost. Sunt rece ca gheața, nu, n-am murit - încă - însă nu aș spera la mai mult dacă aș fi în locul vostru. ”Găsește-ți pe altul” spun toți. E ușor să spui ”Plec pe luna” și e greu de făcut mai ales dacă nu vrei, sau nu vezi de ce ar trebui să vrei. Bărbații nu apar peste noapte în fața mea zicând ”Domniță, vreau să te cuceresc”. Singurii bărbați care-apar nu sunt bărbați deloc și tot ce-mi inspira ei e un vulgar ”vreau să te …” auzit de prea multe ori ca să nu mi se facă scârbă. Trist e c-am să te caut chiar și în toți barbații din viața mea. Și voi muri singură pentru că nimeni nu va mai fi la fel de bun și rău ca tine.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate