poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ noi, oamenii
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2022-05-11 | |
oboseala e mai rea ca moartea,
moartea nu vrea nimic de la tine, dimpotrivă, te iartă, obosită mă grăbesc, mă grăbesc de parcă mi-i frică să nu pierd avionul, aș putea scrie cum știm ”ca mireasa la pat”, dar nu am mireasă, azi și mireasa s-a intersecționat cu suma părților sale, propulsat, proliferat, să-nchidă cercul, prostituat, doctorizat, doctrinizat, să deschid palma, șmecheria asta am furat-o de la un scriitor ”andra” în sec. ăsta totul e andra, până la andra, după andra ”andra schimbă tot”! de ex: mi-ar plăcea să fiu și eu ca alți poeți, mai calculată, să le măsor, adun, tai, spânzur coapsele-nfipte-n pământ, să fiu mai inteligibilizată, metafizicată, romantizaționată, să șed și eu cu fundul pe poezie „ ... călare ca un jandar” / exp. din V. Alecsandri / Chirița din Iași / mi-ar place să fiu ca poetul ăla, care (poate, vorba s-a dus și pe la voi, aveam o băbuță în mahala zicea civintele sunt ca rahatul, dă-le drumul și put în tot satul) de pe vremea când purta scutecei, scufiță roșie nu a făcut nici o greșeală greșeluță de scris sau vorbire da nici din ailaltă de gălbenele, m-am gândit: cât de norocos tre să fii să te naști cu-n astfel de dar, pe când eu (săraca de mine, am să-mi plâng un pic de milă) în clasa întâi îmi căutam cuvintele care mă ajutau să nu omor ”faca” cu ”vloarea” să tai ”dalonul” cu ” brumul” să sfarm ”nâna” cu ”muca” la dictări tremuram ca răcitura presurată cu ”voia” de babricaș, ”balonul” în mâna dreaptă, ”drumul” în mâna stângă, spre norocul meu nimeni nu știa ce este dislexia (nu ca azi la ieșirea pe gaura mamii copilul, răsfățat, ca la walmart vine cu eticheta legată de gât) cât un puișor de vrăghiuță, eram adrian copilul minune, singură singurică m-am lămurit cum m-au dus mintea și spaima întorceam literele ba cu fundul în sus, ba cu lopata până cădeau bine, adică așa cum voia învățătoarea, dacă m-aș boteza a doua oară mi-aș pune numele: Nutepierdecuduhul, mă destăinui vouă, se zice, străinii nu pun la inimă, pe secret, nici maică-mea, frații, surorile, taică-meu nu aveau idee ce este dislexia, sau că există așa ceva, (vorba unui om hâtru de la tv ”așa era familia, lumea pe-atunci de cucută, ...”) în felul, cum nu știa nimeni, eram comoara casei, un boț de aur cu doi ochi, așa ne striga mama, dar cum vă scriam vreau și eu să fiu ca poeții care au cuvintele la șosea, înhămate la căruță, măcar câteva să pot și eu prelucra partea asta cu statuia de marmură ...
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate