Nerecunosc trupul tău ascuns dincolo de evantaiul deschis
de parcă nici fiordurile gravate în minte-atât de bine
nu mai sunt aceleași ca în alte durate de respirație..
Au coborât alte perdele peste noi cei de astăzi
din văzduhuri necunoscute
și-au împletit uși zăbrelite între gândurile noastre,
între noi,
deși ciudat e să resimt ce-nseamnă noi.
Noi nu mai suntem.

Pe umerii mei coboară muze,
altele decât cea care nu ai fost vreodată.
Coboară muze totuși ca frânturi din tine,
muze ce incită-n mine flux și reflux sălbatice ca nonatracții ale lunii,
coborâte din mine spre ce nu sunt eu,
coborâte din ce nu sunt spre ce mi-am dorit a fi cândva.

Si muzele au evantaie, dar sunt închise;
le poart-aninate de mâini
și nu le cunosc trupurile fără trup.
Le văd doar dincolo de ideea de muză.

se cuibăresc pe trupul meu și-apoi adorm
și-ador cu ele.

.......

Se pare că în vis revăd cu ele-odată ce-ai fost cândva
și ele, încep să redevină tu.