Cum tremură sub corzi ecoul
Când pare că-mi sfârșesc romanța,
Cu-același calm te cheamă astăzi
Și gândul meu și cutezanța.

Întrezăresc să-ți rog privirea
Ca pe-un luceafăr dintre aștri
Mă farmecă din prima seară
Acești doi ochi ai tăi albaștri.

Iar pașii tăi ce-ating podeaua
Plutind prea moale și ușor
Ascund în umbra lor o teamă
Și-un dulce zâmbet de izvor.

Când te ivești purtând mătăsuri
Pe umeri goi de catifea
Uimită cade-alături cartea
Iar eu uimit la fel ca ea.

Și tremură-mprejur ecouri
Când mâna-ncet pe strune-ntind;
Și-aș vrea să-mi pot grăbi romanța
Să-ncep la piept să te cuprind.

Cătălin Varga