Pardesiul cu care mă apăr de ploaie
Îl port pe umeri ca pe niște aripi bătrâne.

Cu pielea lui mă învălui pentru a mă feri
De stropii ce mă lovesc din cer cu meteori
În pistilul din ce aștept să mi se aprindă
Vâlvătaia care în mine din mine fecundă.

Când o să mor, te rog, nu mă mai îmbrăca
În costumul de nuntă ce l-am purtat
Când ca o mireasă ți-am înflorit!

Ci, cu pardesiul cu care mă apăr de ploaie,
Fiindcă este cea mai frumoasă haină pe care
Pe umeri soarele mi-a întins-o ca pe o mare
Căreia de pretutindeni îi cresc umbre
Care îmi lovesc umerii cu miresme
Ale durerilor profund imaginare
Mă las cuprins ca de infinit
Înflorește-mă-mă-n zare!

Pentru ca în pardesiul cu care mă vei înveli
Ca pe piatra ale cărei aripi nu au uitat
Să se întindă din trup printre stele
Înfiripându-se a pardesiu peste
Umerii mei purtând lumini
Și adâncuri de neuitat!