poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ Pașadine în vers alb (73)
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2024-05-07 | |
În preajma ta, pulsul îmi începe să piuie ca un detector de metale
În apropierea unei comori Apoi Toate melodiile devin mai triste atunci ne despărțim Aripile îngerului meu păzitor se ofilesc ca niște florile lăsate fără apă În creier îmi răsună constant un contor Geiger, ca și când aș fi la doi pași de infern Pielea mi se usucă, începe să-mi cadă părul, pe stradă miroase a sulf Oamenii uită să mai salute, toți se întorc cu spatele la mine Cafeaua are un gust rânced Și toate zilele mi se pare că se transformă în niște omuleți care stau la colțul unei străzi Dărăpănate și îmi arată cu degetul la toate florile care se chinuie să răsară prin asfalt Soarele e pe jumătate mort Radiograma pulsului meu pusă pe note devine o melodie tristă pusă pe repeat Și tu crezi că e normal să se întâmple așa Și eu cred că e normal să se întâmple așa E normal să mă ascund în spatele unei cruci în timp ce viața mărsăluiește la doi pași de mine Atât de aproape, încât pot să-i ating epoleții strălucitori Tu îmi spui că e normal să fie așa, absolut normal Încep să cred că tristețea nu este deloc abominabilă, e chiar mai naturală decât moartea
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate