Îndrăgostiții din pereții goi



Noi ne suntem propria mărturie
Răscolind umbra pereților până la ultimul var,
La tencuială
La vechile găuri de cui,
Acum neștiute
Acoperite cu intactul ultimelor tencuieli.

Și totuși, te gândești, că în scurt timp vom deveni și noi
Urme de cuie
Pe acești pereți albi, prea netezi.
Vei lua tablourile cu noi jos,
Sau pe unele le voi lua eu , la plecare,
Sau altele vor rămâne
Și mulți se vor întreba
De ce nu intri în renovare?
Cu niște chestii fără de valoare...

Ah, am uitat de ele, vei spune cu indiferență.
De mult nu mi-am mai privit pereții ca pe o colecție,am și uitat că altă dată îmi foloseau chiar de oglindă.

Oare vei ști care dintre mărturii
E lacrima
E surâsul,
Tocul ascuțit
Degetul cu tuș și salivă albastră
Urma de garoafă trasă din arc
Pe traiectoria razei de soare
În ziua cu neînserare,
Pa la cinci și douăzeci și cinci...

De ce să știm
De ce să păstrăm
De ce să nu plecăm
De ce există pereții
Și lucrurile făcute pentru pereți


Așa ca noi...
La ce-am fi fost buni, atunci,
Când nimeni nu ne mai voia
Decât pentru niște pereți atât de goi.