Niste acorduri simple...si mintea imi zboara la ele: doua iubiri uitate la linia orizontului a inimii.
Ma sarut cu imaginea lor intinerita de atata aducere aminte.Ma las purtata in vant si ajung intr-o rasuflare langa el.Ne strangem in brate,o privire intristata de revedere si totul e dat uitarii.
A doua iubire e o viata ce s-a nascut sa protejeze si sa indrepte aiurirea mea.
Nici nu mai stiu daca totul e aievea sau... nu.

As mai vrea sa ma trezesc, exact maine, intr-un pat care are langa el o noptiera si abia se tine pe
picioare.Pe noptiera, sa ticaie un ceas mort; langa, o vaza cu 2 tulpini inclestate din cauza imaginii pieririi.
In pat suntem eu si el.Nu pot sa deschid ochii de frica, ca oglinda mortii sa se sparga.Nu-l pot privi, pentru ca asa totul ar prinde viata:ceasul,tulpinile...si el.
Raman cu ochii inchisi si-mi astept eternitatea alaturi de el, in moarte.